/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

/DOC/ "Adio, PDM"... Încă un deputat al fracțiunii democraților pleacă din partid și se alătură grupului „Candu”

missing
01 mai 2020, ora 08:49

Deputata Ruxanda Glavan a anunțat astăzi că părăsește Partidul Democrat, rămâne în Parlament, dar se alătură Grupului „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu.

Glavan spune că nu se mai regăsește în actuala componență a PDM: „De ceva timp trăiesc un sentiment profund de străinătate față de tot ce înseamnă PD. Vreau să am libertatea să lupt pentru ideile mele. Am obosit de declarații publice despre democrație internă, care nu au nimic în comun cu realitatea; de constrângeri și cenzură de dragul patriotismului de partid, de grupuri mici care iau decizii pentru toți și le vând drept consens al fracțiunii. Mă retrag din partid și părăsesc fracțiunea parlamentară. Sunt conștientă că pentru a putea obține ceva concret în Parlament este nevoie de susținerea unei echipe, de aceea am decis că îmi voi continua activitatea alături de foștii colegi, care au constituit grupul parlamentar Pro Moldova. Le urez mult curaj colegilor deputați, încă rămași în PD, care știu cu certitudine că simt și gândesc la fel ca mine”, a scris Parlamentara pe pagina ei de Facebook.

Deputata spune că a început  să se simtă incomodă în partid încă de pe vremea când era ministră a Sănătății, când i se împingeau niște reforme cu care ea nu era de acord, fapt ce a costat-o într-un final funcția de ministră.

„De ce-am rămas în partid ? Pentru că am sperat că anumite situații de criză ne vor da lecții și vor readuce conducătorii cu picioarele pe pământ. Am rămas și am luptat având încrederea că din interior pot schimba mai multe lucruri, decât dacă aș fi erou pe la TV sau pe facebook. N-a fost să fie … ipocrizia a înlocuit toate principiile echipei”, a scris Glavan.

Fosta democrată susține că pandemia de COVID-19 a fost „ultima picătură”: „Am avut tangență mulți ani cu domeniul medical, atât în funcții publice, cât și în cadrul partidului. În pofida acestui lucru, de la declararea stării de urgență, n-au binevoit să-mi ceară ajutorul, opinia, expertiza, sfatul, deși partidul “este la guvernare într-o alianță”. Le-au făcut pe toate de capul lor și adesea – anapoda: statistici în loc de strategie și plan de acțiuni, aprobarea tardivă a protocoalelor, remanierea absurdă de la SCR, infectări masive ale colaboratorilor din sănătate, acuzații că medicii nu pot folosi echipamentele de protecție, în timp ce ele lipseau, de rând cu instruirile adecvate; promisiuni deșarte despre indemnizații tuturor celor infectați sau testări ale cadrelor medicale etc. Acum vine anunțul despre relaxare în timp ce numărul de îmbolnăviri crește. O decizie pe care o critică însuși omul promovat de ei la șefia ANSP. De…”sejurul plăcut în Moldova” urat medicilor români veniți să ne ajute, tac și port rușinea în locul lor. Teatrul absurdului”, a mai comentat deputata.

Grupul „Pro Moldova” a fost creat de Andrian Candu în luna februarie a acestui an, când el și alți câțiva deputați democrați au părăsit fracțiunea PDM. În prezent fracțiunea „Pro Moldova” din Legislativ are șase deputați: Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Grigore Repeșciuc și Corneliu Padnevici.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram