Reparația instituțiilor de învățământ este mai importantă decât havuzurile! O spune consilierul PAS, Roman Cojuhari care susține că ar fi fost contactat de mai mulți directori de grădinițe, îngrijorați că lucrările de reparație în instituțiile de învățământ din Chișinău ar putea să nu mai aibă loc anul acesta.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici neagă faptul că s-ar renunța la restaurarea școlilor și grădinițelor în favoarea altor proiecte, mai puțin importante.
Într-o postare pe Facebook, consilierul PAS Roman Cojuhari scrie că Primăria ar fi stopat sau chiar anulat unele lucrări pentru care au fost alocați bani sau deja anunțate licitații.
„În același timp, Primăria a anunțat licitații absolut neprioritare pe timp de pandemie, cum sunt construcția/reparația havuzurior, amenajări de parcuri etc. Consider că reparația școlilor și a grădinițelor trebuie să fie prioritară. Totodată, am fost telefonat de unii directori de grădinițe cărora li s-a spus că nu se știe încă dacă lucrările de reparație din instituțiile lor vor mai fi efectuate”, susține Cojuhari.
De cealaltă parte, viceprimarul Angela Cutasevici spune că nu au fost anunțate deocamdată niciun fel de licitații pentru vreo instituție de învățământ și nici nu s-a luat vreo decizie privind reparațiile.
„S-ar putea chiar ca acestea să înceapă mai devreme, iar procesul de studii să fie reluat mai devreme puțin, însă nu exista nicio decizie finală în acest sens deocamdatp”, a subliniat Cutasevici pentru tv8.md.
Consilierul PAS i-a scris primarului Ion Ceban o solicitare în care cere detalii despre anularea licitațiilor despre care a fost anunțat că au fost anulate, dar și listele licitațiilor anunțate, inclusiv cele anulate, finalizate și active.
„Am solicitat primarului și directorului adjunct din cadrul Direcției Generale, Educație,Tineret și Sport, următoarele:
– Planul de realizare a lucrărilor de reparație, inclusiv mecanismul de prioritizare a instituțiilor.
– Licitațiile anunțate, inclusiv cele anulate, finalizate și active.
Nu în ultimul rând, am solicitat informații privind motivele anulării licitațiilor inițiate și am propus ca până la reluarea procesului educațional să fie efectuate lucrările de reparații în insituțiile vizate, iar în acest context, înainte de toate, să fie anunțate licitații pentru toate instituțiile menționate”, subliniază Roman Cojuhari.





































