Ploi cu descărcări electrice sunt așteptate și astăzi, în toată țara. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, acestea se vor menține până luni.
Ploile vor înceta abia de marți, în sudul țării.
Totuși, temperaturile vor fi ridicate astăzi și în următoarele zile. Acestea vor crește până la 25 de grade în sudul țării, iar la noapte vor fi cel mult 12 grade. Duminică, temperaturile vor fi cu până la 2 grade mai mici.





































