Un depozit de pe strada Uzinelor din capitală a fost cuprins de flăcări în această dimineață. Opt echipaje de pompieri au fost expediate la fața locului pentru a stinge focul puternic care a izbucnit într-o încăpere unde se păstrau dopuri de plastic pentru îmbutelierea vinului spumant.
Potrivit IGSU, primele echipaje de salvatori care au ajuns la locul incendiului au reușit să localizeze rapid focarul și să nu permită flăcărilor să se exdindă.
„Prin manevrele operative realizate de angajații IGSU s-a reușit preîntâmpinarea unui incendiu de proporții, iar o parte din echipaje au fost reîntoarse în unități”, se spune într-un comunicat de presă al instituției.
Potrivit IGSU, focul a distrus bunurile materiale de pe o suprafață de 6 metri pătrați iar salvatorii au reușit să salveze bunurile materiale și încăperile depozitului cu suprafața totală de 1000 de metri pătrați.
În urma arderii nimeni nu a avut de suferit.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în peste 40 situații de risc.






































