Febra la copii este unul din cele mai comune motive de îngrijorare pentru părinți astfel că, din cauza ei, ajung cel mai des la medic împreună cu cei mici. Febra semnalează de regulă o boală sau o infecție (virală sau bacteriană) și indică faptul că organismul luptă împotriva infecției.
În acest sens, membrii Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova a oferit recomandări familiilor în care copiii se îmbolnăvesc des în timpul pandemiei.
„Îmdemnul nostru ca și specialiști este să vă spălați cât mai des mâinile. Schimbați hainele copilului ori de câte ori este necesar. Protejați mucoasa cavității bucale și nazale, administrând spreiurilor din apă sărată”, a precizat vicedirectoarea Institutului Mamei și Copilului, Ninel Revenco.
Specialista a specificat și ce tratament este permis copilului în condiții de casă.
„În cazul, în care copilul face febră 38,5, doar atunci administrați „Paracetamol” sau „Ibuprofen”. Doza trebuie să fie corectă, conforma greutății copilului (100 ml la 1 kg). La copii de vârstă mică se acceptă forma de livrare în suspensie sau în supozitorii. Cpilul în această perioadă trebuie să fie hidratat. În primul rând asta previne complicațiile. În primele trei zile, părinții trebuie să hidratezet copilul”, a mai adăugat Ninel Revenco.
Apetitul scăzut la copii îngrijorează adeseori părinții fără motiv. Este și cazul în care micuții au febră. Vicedirectoarea Institutului Mamei și Copilului atenționează părinții că lipsa poftei de mâncare nu este un motiv pentru care aceștia ar trebui să se alarmeze.
„În primele zile copilul nu prea are poftă de mâncare, așa că mămicile nu trebuie să insiste. Este mai bine să-i dați lichide”, recomandă Revenco.





















