Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1006: Șoc în România, agenda G7 și lista cu asasinate. Expert: E fals ce spune Putin despre Oreșnik

/INFOGRAFIC/ În așteptarea verdictului de azi al Curții Constituționale, să ne amintim, ce alte decizii răsunătoare a adoptat CCM în ultimele decenii

missing
07 mai 2020, ora 08:00

Astăzi, întreaga societatea este în așteptarea verdictului Curții Constituționale (CCM) privind acordul de creditare a Republicii Moldova în Federația Rusă. În condiții obișnuite, ședința de astăzi a CCM putea fi una ca multe altele până în această zi și după, însă subiectul creditului pe care vrea să-l ia Guvernul nostru din Rusia a spart gura târgului odată cu semnarea acestui acord și aprobarea lui de către membrii Executivului și apoi de cei ai Legislativului, cu atât mai mult că miza acestor bani, se pare, este mai mare decât auzim în declarațiile oficiale ale demnitarilor, or, la pachet cu sesizările la CCM privind textul acordului de credit, magistrații de la Curte s-ar fi ales și cu un „bonus” sub formă de presiuni din partea unor actori politci, care și-ar dori o anumită decizie pe acest caz. Asta spun o parte dintre judecătorii constituționali… Până așteptăm verdictul CCM, vă propunem să ne amintim ce alte avize, decizii sau hotărâri răsunătoare a pronunțat Curtea Constituțională a Republicii Moldova în ultimele decenii. 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.