UPDATE: Prim ministru Ion Chicu a fost „huiduit” acum câteva minute în timp ce venea la ceremonia de prezentare a asistenței umanitare acordate de România.
Oamenii au strigat: „Rușine”.

UPDATE: „Prima oară este de când particip la o ceremonie de aceste gen. Toată lumea trece vremuri complicate. Anume acum ne este foarte util suportul fraților de peste Prut. Am fost sigur că poporul român va susține Moldova, așa cum o face de mulți ani. Vă mulțumim frățește de acest ajutor. Sunt sigur că acest convoi de camioane trezește emoții în sufletele oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt convins că această perioadă putem clădi temelia unei istorii noi de claborare și vom face planuri comune în viitor”, a spus Chicu.
UPDATE: „Priveam șirul care se îndrepta din România spre R. Moldova și mă copleșeau emoțiile. Emoții de profund respect și recunoștiință. Acest gest de ajutor umanitar vine în clipe grele, momente de provocare a sistemului de sănătate din R. Moldova. Aceste echipamente medicale individuale pentru sistemul medical, medicamente care sunt pentru cetățenii R. Moldova vor aduce plus valoare”, a precizat ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu.
UPDATE: „Dincolo de limbă, istrie, cultură suntem într-un parteneriat strategic. Rmânia va fi lângă R. Moldova”, a declarat ministrul Sănătății al României, Nelu Tătaru.
UPDATE: „Mai mult ca niciodată cred că trebuie să dovedim prietenie, fraternitate și înțelegere. România a fost, este și va fi alături de R. Moldova. Din experiența acestei pandemii putem învăța și un lucru extrem de important, că frații sunt cei mai apropiați”, a menționat ministrul Afacerilor Interne al României, Ion-Marcel Vela.




































