Dulci, suculente și de un roșu aprins. Cu așa soiuri de căpșuni se pot lăuda fermierii din satul Cunicea, raionul Florești. Agricultorii așteaptă ca fructul de primăvară să se coacă, pentru ca ulterior, să ajungă pe tarabele din țară și de peste hotare. Acestora însă le este teamă că din cauza pandemiei, ar putea rămâne fără brațe de muncă, dar și fără o piață de desfacere.
Grigore Falin deține aproape 1,5 ha de teren cu capșuni în care a investit peste 15 mii de euro. Din cauza pandemiei, el riscă să renunțe la afacere sa dulce.
GRIGORE FALIN agricultor s.Cunicea, raionul Florești: „Avem oameni care doresc să muncească. Dar, cum să-i aduci. Apoi unde să realizezi. Noi depunem tot sufletul, putem spune că aici dormim ziua și noaptea. De la an la an, prognozele se înrăutățesc. Nu avem piață de realizare, carantina. Cu muncitori avem probleme”.
Căpșunile sunt îngrijite cu multă migală, spune fermierul. Muncitorii au plantat materialul săditor sub o peliculă specială în care se află sistemul de irigare prin picurare. Iar printre rânduri, au așternut paie.
„Că să exiști, trebuie să muncești. Dacă nu lucrezi, n-ai cum să supravieţuieşti. Așa e la sat. Dacă la oraș mai ai șansa, aici nu. Trebuie să muncești fizic pentru a avea ceva. Dacă doar stai și aștepți, nimeni nu-ți va da nimic. Trebuie doar de lucrat”.
„Avem posibilitatea de a câștiga bani, lucrăm în fiecare zi. E ok, bine. Nu pot să spun că muncesc foarte greu. E normal. Sunt mulțumit că am de lucru, pentru că de lucru, în genere, nu-i”.
În timp ce unii fermiei se tem de boală, alții – doar de furia naturii. Este și cazul lui Ilie Fedorciucov din Cupcinic, care deține 4 ha de căpșuni, în care a investit peste 40 de mii de euro. În fiecare sezon, fermierul colectează peste 25 de tone de căpșuni. Fructele dulci și aromate sunt exportate în Rusia, la un preț de aproximativ 20 de lei per kilogram.
ILIE FEDORCIUCOV fermier S. Cunicea, raionul Florești: „Soiul de căpșună Marmelad înflorește, de la acest moment și până la colectare sunt încă 22 de zile. Putem să spunem că la sfârșitul lui mai o vom recolta pentru export. Cel mai important să nu avem dezastre, grindină, ploi în timpul colectării”.
Ca să fie competitiv pe piața și să nu ducă lipsă de clienți, fermierul importă materialul săditor din Italia și Germania. Acestea se deosebesc de soiurile locale prin intensitatea culorii și a gustului. Pentru a culege roada, va avea nevoie de vreo 30 de zilieri.
ILIE FEDORCIUCOV agricultor S. Cunicea, raionul Florești: „Soiul de Marmeladă are nevoie în pâncul de vârf al coacerii mulți oameni. Ea începe dreptat să se coacă, apoi are un apogeu și atunci trebuie până la 30 de muncitori”.
Între timp, la piața din Bălți, căpșunile costă deja 80 de lei kilogramul.
„–Nu are lumea bani. Anul acesta este mai ieftină- Ați vândut ceva azi? – Da, am vântut vreo câteva kilograme”.
„Peste o săptămână va fi mai ieftină, probabil. Fiecare cumpără câte 0,5 kg, care și cât poate”.
Cumpărătorii spun că prețurile sunt mari, dar le dau dreptate producătorilor agricoli.
„Am văzut prețurile, nu sunt după buzunarul meu”.
„E scumpă, totul se scumpește. – Cât costă?- 70 de lei kg”.
În magazine, un kilogram de căpșuni costă până la 120 de lei




































