Începând de luni, 11 mai, se deschid piețele în aproape toate localitățile din țară. Excepție vor face municipiile Chișinău și Bălți.
Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.
Premierul Ion Chicu a anunțat, totodată, că rămân închise centrele comerciale. „Se deschid doar piețele, doar activitatea în spațiile deschise. Centrele comerciale rămân în continuare închise”, a menționat șeful cabinetului de miniștri.
De asemenea, premierul a notat că în cadrul ședinței CSE s-a discutat despre o posibilă reluare a activităților frizeriilor și stomatologiilor, însă deocamdată nu a fost luată o decizie finală.
„Până când specialiștii, medicii nu ne permit, dar sperăm că până la data de 15 mai va fi posibil acest lucru”, a notat Chicu.




































