Turcia se află în faţa unei crize monetare, după ce dolarul a ajuns la nivelul de 7,24 lire turceşti. De la începutul lunii lira turcească s-a depreciat faţă de dolar cu 22%, iar experții prognozează o criză monetară cum a mai fost în 2018.
Faţă de euro, lira turcească s-a depreciat cu 20% de la începutul lunii. Jurnaliștii postului TV „Fox Haber” au scris că Guvernul Turciei va păstra o tăcere absolută cu privire la problemele economice ale ţării.
„Cu toţii ştim că nu se pune problema să aibă loc o lovitură de stat, de altfel am văzut cum a reacţionat poporul la tentativa de lovitură de stat. Dar guvernul are ca obiectiv important să nu se discute nimic despre ce se întâmplă în economie de aceea schimbă agenda”, citează capital.ro.
Totuşi, la rândul său ministrul de Finanţe al Turciei a dat asigurări investitorilor străini că nu vor exista restricţii de capital, susţinând că rezervele de care dispune banca centrală sunt supersuficiente pentru acoperirea datoriilor.




















