Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a venit cu o reacție după ce grupul „Pro Moldova” a chemat partidele din opoziție să facă front comun împotriva actualei guvernări. Politicianul îl ia peste picior pe Andrian Candu și spune că la blocul anti-guvernamental „au aderat organizațiile teritoriale Miami și Tel Aviv”, făcând aluzie la grupul „Pro Moldova” și Partidul „Șor”.
„Astăzi s-a întâmplat un scenariu evident. Am auzit cu toții așa-zisul apel, care nici nu a reușit să fie anunțat, că deja foștii colegi au anunțat că se alătură. De fapt au aderat două structuri ale lui Șor: organizația teritorială Miami și organizația teritorială Tel Aviv. Considerăm că tot ce se întâmplă este un atac fără precedent în adresa PD. Este pusă în aplicare o mașinărie foarte mare”, a declarat Pavel Filip.
De asemenea, liderul PD s-a referit din nou la cei patru deputați care au părăsit formațiunea și a spus că ei ar fi cei, care și-au dorit cel mai tare coaliție cu socialiștii. Pavel Filip a declarat că: „chiar dacă suntem atacați nu ne vom întoarce din drumul pe care ne-am pornit. PD nu e nici pe departe doar Ivanov și Vitiuc, partidul e constituit din mii de oameni”.
Liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, l-a îndemnat pe Pavel Filip să rupă coaliția cu socialiștii și să se alinieze blocului anti-guvernamental.
Această propunere vine în contextul în care astăzi patru deputați au plecat din PD și au aderat la blocul anti-guvernamental propus de grupul „Pro Moldova”. Plecările din PD au loc după ce ieri Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Acordul de împrumut cu Federația Rusă.
Partidul Politic „ȘOR” a salutat apelul deputatului Andrian Candu privind crearea unui bloc anti-guvernamental. Deputații consideră că în situația actuală disputele politice între forțele opoziției și supărările trebuie lăsate deoparte pentru a slava Republica Moldova de un regim dictatorial, corupt și incompetent.




































