În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost anulată și tradiționala paradă dedicată „Zilei Victoriei”, organizată în fiecare an cu mare fast, în Piața Roșie din Moscova, capitala Rusiei. Președintele țării Vladimir Putin a depus flori la focul veșnic, unde a ținut și un discurs.
Deși în acest an, în Piața Roșie nu au fost aduse unitățile de tehnică militară, totuși, în mai multe orașe din țară au fost organizate „defilări” aeriene cu avioane de luptă.
Potrivit agenției de presă de stat TASS,parade militare aeriene au avut loc în 47 de orașe ale Federației Ruse. În Moscova, la parada aeriană au fost mobilizate 75 de avioane militare.

Foto: Tass.ru

Foto: Tass.ru

Foto: Tass.ru
Pe 9 mai 1945 a fost semnat actul de capitulare al Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Data de 9 mai este acum împărțită în două sărbători, în spațiul post-sovietic se sărbătorește „Ziua Victoriei”, iar în Europa de Vest, „Ziua Europei”. În Republica Moldova se marchează ambele sărbători.




















