Mai mulți pescari din raioanele Anenii-Noi, Criuleni și Ștefan Vodă au scos din buzunar 16 865 lei drept prejudiciu și șase mii lei amendă pentru că au prins pește în perioada de prohibiţie. Sancțiunile au fost aplicate în urma unor raze efectuate în perioada 4-8 mai.
Astfel, inspectorii au întocmit zece procese verbale și au confiscat cinci plase din fibre sintetice (unelte interzise pentru pescuit).
Peștele de diferite specii, capturat în cantitate de 50 kg, dat fiind că era traumat, a fost lăsat contracost persoanelor contraveniente.
Inspectorii atrag atenția că braconierii s-au activat pe segmentele raioanelor Ștefan Vodă, Anenii-Noi și Criuleni unde, în această perioadă, și-a făcut apariția scrumbia de Dunăre, o specie vulnerabilă de pește, care pătrunde în Nistru din Marea Neagră pentru a-și depune icrele.




































