Schemele de contrabandă, realizate la frontiera de vest a Republicii Moldova, care erau protejate de fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, au fost preluate de șeful statului Igor Dodon. Despre aceasta a declarat președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
„Prin punctul vamal Leușeni – Albița se înregistrează cel mai mare volum de mărfuri, la frontiera de est a României. Întârzierile ce țin de verificarea mărfii cauzează daune. După cedarea Executivului socialiștilor, schemele au rămas neschimbate, doar că au un nou stăpân”, a declarat Andrei Năstase.
„Din păcate, schemele nu au fost demolate în totalitate. Odată cu instituirea unui nou guvern, lucrurile au degradat. Se pare că pentru socialiști și democrați nu există limite. Tot mai multe persoane suspecte, vizate în investigații jurnalistice și dosare, sunt numite în funcții de răspundere”, a declarat deputatul PPDA, Chiril Moțpan.
Contactată de redacție, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu, nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacție la acest subiect.
Vitalie Dragancea, consilierul în comunicare al premierului Ion Chicu, ne-a spus că: „se vede că domnul Năstase consideră că e prea puțin să arunce noroi peste autoritățile Republicii Moldova și dorește și pe alții să-i murdărească (autoritățile României). Dacă ar exista asemenea scheme, atunci ar fi corect din partea lui să pună pe masă probe. Atunci când era ministru de Interne, a avut termen suficient pentru a le scoate pe toate la apă curată”.




































