Deputatul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) Liviu Vovc a prezentat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă la Parlament, două inițiative legislative în susținerea lucrătorilor care luptă cu pandemia și rudelor acestora de gradul întâi, în caz de deces.
Primul proiect de lege înregistrat prevede oferirea un suport de asigurare de 100% din salariul de bază pe unitate de timp. Contactat de redacție, Liviu Vovc a precizat: „asta înseamnă că angajații, nu doar cei din domeniul medicinei, urmează să primească un supliment de 100% la salariul de bază, automat, din start, în cazul unei eventuale pandemii”.
Al doilea proiect legislativ propune includerea unui nou articol în legea privind pensiile de asigurări sociale. Și anume asigurarea cu pensia de urmaș a persoanelor care și-au pierdut întreținătorul, urmare a infectării, în cadrul combaterii pandemiei.
De această pensie de urmaș vor putea beneficia, copiii de până la 18 ani sau dacă-și continuă studiile într-o instituție de învățământ, până la absolvirea acesteia, soția sau soțul supraviețuitor, dacă acesta nu se recăsătorește și părinții, dacă cel decedat era singurul susținător.
Cuantumul pensiei de urmaș pentru copii ar urma a fi 75% din salariul de bază avut de întreținător la data decesului, iar pentru soț, soție și părinți, este prevăzută o pensie de urmaș în valoare de 50% din salariul de bază al celui decedat, ca urmare a infectării cu COVID.
În actualul articol ce ține de pensia de urmaș, este prevăzut ca pensia să fie calculată din pensia celui decedat sau dacă el nu a ajuns la vârsta de pensionare, să fie calculată din ce pensie ar fi putut beneficia și din acea pensie să fie calculat cuantumul pensiei de urmaș.
„Considerăm că asta nu este corect în cazul celor, care și-au sacrificat sănătatea și viața, în lupta cu o pandemia . Rudele de gradul întâi al persoanelor decedate trebuie să beneficieze de o pensie de urmaș calculată din salariul pe care-l avea întreținătorul decedat”, a spus Liviu Vovc.




































