Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de intervenție al Guvernului 6,544 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor persoanelor care s-au contaminat cu COVID-19. Astfel, 409 angajați ai diferitor instituții ale statului, care s-au infectat „în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu”, vor primi câte o indemnizație de 16 mii de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Guvern.
Indemnizația va ajunge la 72 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și 337 persoane din instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și autorităților publice locale.
Până în prezent, alți 404 angajați au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 mii lei.





















