Strada Tighina din centrul capitalei se transformă de azi în șantier! Asta deoarece au început lucrările de schimbare a rețelelor subterane de apeduct și canalizare.
Potrivit primarului Ion Ceban, lucrările de schimbare a utilităților subterane vor fi realizate pe o lungime de 470 de metri, pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru cel Bun și Columna, și vor fi gata în cel mult 60 de zile. Pentru ca lucrările să se încheie la timp, în activitate sunt implicați 30 de muncitori și 7 utilaje specializate.
„Schimbăm rețelele subterane acum, pentru a evita situația din strada Ion Creangă, când la început s-a asfaltat, iar ulterior s-a descoperit că gradul de uzură a tuturor rețelelor este de 90 la sută. Ne propunem ca în perioada următoare să înceapă lucrările și pe strada Ion Creangă, dar și pe str. 31 August 1989, chiar dacă am fost nevoiți să efectuăm o expertiză pe aceste proiecte din cauza administrării defectuoase a fostei conduceri”, a explicat Ion Ceban.
Costul total al lucrărilor din str. Tighina este de 40 de milioane de lei, banii fiind alocați din bugetul municipal.
În a doua etapă a proiectului, va fi reabilitată strada și trotuarele, iar lucrările vor fi finanțate de BERD/BEI, în cadrul celei de-a II/a etape a Programului de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere în zona centrală a capitalei.
Anterior, lucrări de schimbare a țevilor de apeduct și canalizare au fost efectuate pe str. Tighina, tronsonul str. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. București.






































