„Orașul nu este pentru întreceri cu mașinile, în oraș nu este loc pentru raliuri”. O spune primarul capitalei, Ion Ceban, care cere responsabililor de la Direcția Transport o hartă cu cele mai periculoase străzi din Chișinău.
„Am propus să fie creată o hartă a celor mai periculoase străzi din capitală, iar acolo să fie amenajate limitatoare de viteză, semafoare inteligente sau camere de luat vederi”, a spus Ion Ceban la ședința operativă de astăzi a Primăriei.
Ceban a mai subliniat că a solicitat ca în următoarele 10 zile, viceprimarii Ilie Ceban și Victor Chironda, împreună cu reprezentanții Ministerului de Interne, dar și responsabilii direcției transport să se întrunească și să analizeze situația, să stabilească soluții clare, care ar diminua numărul accidentelor pe străzile capitalei, inclusiv să vină către Guvern cu inițiativa de a fi aplicate amenzi mai dure pentru cei care accelerează.
„Orașul este pentru oameni, iar regulile, dar și măsurile în acest sens, trebuie să fie stricte și dure, pentru toți în egală măsură. Cred că amenzile mari ar fi cea mai bună soluție și nu trebuie să căutăm mult, când am putea rezolva repede aceste lucruri grave”, a subliniat Ion Ceban.
Solicitarea primarului vine după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul capitalei s-a produs un accident cumplit care a luat viața a doi bărbați. Vinovat de producerea tragediei ar fi un șofer vitezoman, care ar fi pariat pentru 50 de euro la o cursă ilegală de mașini.




































