Până pe 30 iunie, când în țară oficial se va încheia starea de urgență în sănătate publică instituită pe 16 mai, în grădinițele din capitală se vor face reparații. Anunțul a fost fpcut la ședința operativă a Primăriei de viceprimarul Angela Cutasevici.
„Lucrările trebuie încheiate până atunci, pentru ca grădinițele să fie gata să primească copii, în eventualitatea în care situația epidemiologică va permite reluarea procesului educațional”, a menționat Cutasevici.
Până atunci, însă, vor fi lansate chestionare adresate părinților, prin care autoritățile îș propun să stabilească câți copii ar urma să frecventeze grădinița pe timp de vară.
„În perioada 19 – 26 mai vor fi aplicate chestionare părinților privind stabilirea numărului de copii care solicită instituționalizarea în perioada de vară”, a declarat Angela Cutasevici.
Viceprimarul a mai reiterat că Comisia pentru sănătate publică va decide când va fi reluat procesul educațional în grădinițe de stat și private. Acest lucru se va întâmpla în funcție de numărul cazurilor de Covid – 19 înregistrate în rândurile cadrelor didactice, copiilor și părinților.




































