Avocatul Poporului susține că este îngrijorat de poziția adoptată de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova cu privire la vaccinarea împotriva virusului Covid – 19. Acesta îndeamnă Mitropolia Moldovei să își retragă adresarea către autorități, în care își expun temerile că odată cu vaccinul, în organismul uman vor fi introduse microchipuri, teorie combătută de oamenii de șiință. Avocatul Poporului mai sugerează preoțimii să se abțină de la mesaje care ar putea avea efect dăunător pentru sănătatea publică.
Acum câteva zile, Sinodul Bisericii Ortodoxe publica o scrisoare despre pretinsul pericol al vaccinului anticoronavirus. În adresare, preoții au invocat o adevărată teorie a conspirației, menționând că obligativitatea vaccinării împotriva Covid – 19 „ar fi o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G”.
Scrisoarea, care face trimitere la mai multe știri false și despre care specialiștii susțin că este un non-sens, l-a nedumerit și pe Avocatul Poporului.
„Adresarea vine la etapa în care virusul Covid -19 continuă să facă ravagii în toată lumea, iar situația epidemiologică din Republica Moldova mai rămâne a fi una destul de complicată. Mai mult, în pofida eforturilor insistente ale savanților din cele mai dezvoltate state, un vaccin anti-Covid ar putea fi elaborat, potrivit celui mai optimist scenariu, abia spre sfârșitul anului curent”, menționează Avocatul Poporului.
Ombudsmanul mai amintește că potrivit legii, cultele religioase sunt autonome, separate de stat. De asemenea, subliniază că, în lume, clericii sunt văzuți drept susținători ai eforturilor autorităților de combatere a prejudecăților.
„Adresarea înalților clerici bisericești este cu atât mai regretabilă cu cât rolul acestora este văzut la nivel global ca unul substanțial în prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății[3] vede liderii religioși ca pe o sursă principală de îndrumare și sprijin pentru comunitățile în care ei activează. Liderii religioși, organizațiile bazate pe credință și comunitățile religioase sunt printre cele mai de încredere surse de informații, precum și de îngrijire pastorală, medicală și socială în comunități”, potrivit Avocatului Poporului.
„Or, lansarea publică a unor mesaje în care se face trimitere la pericole din zona scenariilor conspiratologice este un act nesăbuit ce poate genera panică și consecințe nefaste pentru liniștea și pacea socială, nesiguranță și neîncredere în serviciile medicale din țară, zădărnicind astfel eforturile autorităților de combatere a epidemiei”, mai adaugă ombudsmanul.




































