Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Deputații au votat pentru anularea examenelor de Bacalaureat

Foto simbol: canva
21 mai 2020, ora 18:09

Deputații au votat astăzi proiectul de lege privind anularea examenelor de bacalaureat. Nota probei de examen va reprezinta media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediei anuale obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII, anilor de studii întâi și trei în învățământul profesional tehnic post-secundar la disciplinele respective.

„După aprobarea proiectelor de lege absolvenții vor primi diplome de bacalaureat după același model care a fost și până în prezent. Astfel, aceștia vor putea face studiile în instituțiile de învățământ superior atât din țară, cât și de peste hotare”, a declarat Ministrul Educației, Igor Șarov, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului.

Ministrul a precizat că pentru restanțierii din sesiunile anterioare, care s-au înscris în această sesiune, va fi organizată o sesiune de examen în funcție de evoluția situației pandemice. În prezent sunt circa două mii de elevi restanțieri. Pentru cei care vor susține examenele, va fi asigurată posibilitatea de a depune actele în instituțiile de învățământ superior.

De asemenea, proiectul de lege prevede că se eliberează certificatul de studii gimnaziale pentru elevii care finalizează în acest an de studii clasa a IX-a cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu cinci, cu calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obținute pe parcursul claselor VII-IX.

Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale obținute de elevi pe parcursul claselor VII-IX la disciplinele respective.

Elevii din clasele a IX-a, a XII-a și cei care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar care nu reușesc să finalizeze acest an de studii cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior, care s-au înscris pentru a susține examenul în sesiunea de examene 2020 și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat vor putea susține examenul în următoarea sesiune, în condiţiile stabilite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente