Scandalul diplomatic dintre Republica Moldova și România pare să ia amploare. Constantin Codreanu, deputat din partea diasporei române în Parlamentul de la București declară că Autoritatea Națională pentru Cetățenie ar trebui să îi retragă premierului moldovean Ion Chicu cetățenia română, după declarațiile acide de săptămână trecută în adresa eurodeputatului Siegfried Mureșan și a României, despre care a spus că „geme de corupție”.

„Ca cetățean român și ca parlamentar al României le solicit autorităților abilitate să îi retragă cetățenia română lui Ion Chicu în conformitate cu articolul 25 al Legii 21/1991 a cetățeniei române, alin. 1., lit. a: “cetățenia română se poate retrage persoanei care, aflată în străinătate, săvârșește fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României”. Declarația războinică a premierului este echivalentul unei fapte ce lezează prestigiul României. Voi trimite, luni, o cerere în acest sens Autorității Naționale pentru Cetățenie”, a scris deputatul Constantin Codreanu într-o postare pe blogul personal.

Mai mult, Codreanu subliniază că relația cu Guvernul de la Chișinău trebuie regândită din temelii.

„Este a doua palmă dată României, în ultima perioadă, după „ceremonia” organizată sub un pod la sosirea convoiului cu materiale sanitare donate de România. Am pledat mereu pentru sprijin acordat direct în comunitățile locale. Dacă tot spunem că suntem preocupați de bunăstarea cetățenilor R. Moldova, trebuie să ne comportăm ca atare. Avem un Departament pentru Relația cu Republica Moldova în cadrul Guvernului care poate gestiona cu succes orice ajutor financiar și material pe care Bucureștiul să îl ofere Chișinăului pe viitor”, a menționat deputatul român, originar din Republica Moldova.

Constantin Codreanu mai scrie că încă mai speră că prim-ministrul Ion Chicu își va cere scuze public pentru postarea denigratoare la adresa României.

„Deocamdată, nici măcar nu merită să intrăm în sfera speculațiilor și să ne gândim că această declarație ar avea menirea de a deplasa atenția opiniei publice de la recentul scandal în care este vizat președintele Igor Dodon. Dacă tot eram la capitolul „băiețași și patroni”, a spus deputatul.

Codreanu a ma specificat că în calitate de cetățean al Republicii Moldova îi cere lui Chicu să își dea demisia.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!