Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Grecia va permite accesul turiștilor din 29 de țări pe teritoriul său, de pe data de 15 iunie

Foto simbol: zbordirect
31 mai 2020, ora 09:12

De pe data de 15 iunie, Grecia va permite accesul pe teritoriul său a turiștilor din 29 de țări, dintre care 15, din Uniunea Europeană. Chiar și așa, se vor redeschide doar două aeroporturi deocamdată: unul, din Atena, și altul, din Salonic. 

Autoritățile elene au autorizat accesul pasagerilor din ur,toarele țări: Germania, Austria, Danemarca, Norvegia, Cipru, Israel, Elveţia, Japonia, Malta, Bulgaria, China, Croaţia, Australia, Noua Zeelandă, Macedonia de Nord, Albania, Estonia, Lituania, Letonia, Liban, Ungaria, Coreea de Sud, Serbia, Muntenegru, România, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă şi Finlanda.

Potrivit Agerpres.ro, pasagerii  nu vor fi supuşi măsurilor stricte de carantină, cu excepţia celor care vin din regiuni precum  Ile-de-France (Paris şi împrejurimi), patru regiuni italiene (Emilia-Romagna, Lombardia, Piemont, Veneto) şi alte patru din Spania (Madrid, Catalonia, Castilia şi León, Castilia-La Mancha).

Celelalte aeroporturi regionale şi de pe insulele greceşti vor fi deschise de la 1 iulie, notează sursa citată.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente