Cehia le va permite cetățenilor săi să se deplaseze, din 15 iunie, în majoritatea ţărilor europene fără a mai fi obligaţi să prezinte la întoarcere dovada unui test negativ la noul coronavirus. Totodată, a anunțat că în aceleași condiții primește turiști din 19 țări considerate sigure, printre care și România, scrie digi24.ro.

De la data respectivă, statele europene vor fi plasate în trei categorii, cu un sistem de coduri de culori, în funcţie de riscul de transmitere a coronavirusului, informează Reuters şi app, citate de Agerpres.

Astfel, din 15 iunie, cehii vor putea călători fără restricţii în 19 ţări “verzi”, categorie în care au fost plasate statele vecine Germania, Austria, Polonia şi Slovacia, precum şi Ungaria, România, Bulgaria sau alte ţări considerate „sigure”, printre care Croaţia, Grecia, Cipru, Elveţia, statele baltice, Finlanda, Norvegia, Islanda.

cehia harta coronavirus

Harta de risc în Europa conform Guvernului Cehiei

Cetăţenii din aceste ţări vor putea intra în Cehia fără a fi obligaţi să facă dovada unui test negativ la noul coronavirus, a precizat ministrul sănătăţii.

Guvernul de la Praga a plasat Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, Danemarca, Olanda şi Belgia în categoria „portocalie”, în care propriii cetăţeni vor putea călători fără restricţii. În schimb, cetăţenii statelor respective vot trebui să prezinte dovada unui test negativ.

Marea Britanie şi Suedia au fost plasate în categoria „roşie”, cu cel mai mare risc, ceea ce înseamnă că atât cehii reveniţi din aceste state, cât şi cetăţenii celor două ţări vor fi obligaţi să facă dovada unui test negativ.

În majoritatea zilelor din mai, Cehia a raportat mai puţin de 100 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Numărul total al celor infectaţi a fost de 9.286, dintre care până acum 6.642 au fost declaraţi vindecaţi, iar 321 au decedat.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!