/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/DOC/ „Posibilă și legală”. Deputații PAS anunță că vor fi prezenți, vineri, în sala plenului pentru desfășurarea ședinței Parlamentului

missing
03 iunie 2020, ora 15:18

Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” anunță că va fi prezentă în sala de plen a Parlamentului vineri, 5 iunie, pentru continuarea ședinței din 22 mai și adoptarea proiectelor de acte legislative necesare îndeplinirii condiţiilor stabilite prin Memorandumul încheiat cu Uniunea Europeană. Despre acest lucru a anunțat președintele Fracțiunii PAS, Igor Grosu.

Potrivit unei note adresate Președintei Parlamentului și Secretariatului, Grosu subliniază că un simplu calcul matematic arată că perioada de autoizolare individuală a deputaților expiră la 4 iunie 2020.

„Astfel, chiar dacă nu se convoacă Biroul permanent al Parlamentului pentru aprobarea unei noi ordini de zi a ședinței în plen pentru ziua de vineri 5 iunie a.c., întrucât ordinea de zi aprobată prin Decizia Biroului permanent 21 mai 2020 (completată suplimentar în ședința organului legislativ din 22 mai 2020) nu a fost examinată integral, continuarea ședinței plenului Parlamentului în ziua de vineri, 5 iunie a.c., este perfect legală și regulamentară. Din acest motiv Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” solicită continuarea/organizarea ședinței în plen, vineri, 5 iunie a.c.”, se spune în notă.

Grosu cere ca ședința să fie desfășurată în vederea adoptării proiectelor de acte legislative necesare îndeplinirii condiţiilor stabilite prin Memorandumul încheiat cu Uniunea Europeană. „Îndeplinirea acestor condiții va aduce Republicii Moldova 30 de milioane de euro – bani atât de necesari cetățenilor țării în aceste clipe foarte grele”, a precizat Grosu.

Urmare constatării îmbolnăvirii unui deputat cu virusul COVID-19 şi prin Dispoziția Președintelui Parlamentului nr. a fost anunțată o pauză în activitatea Parlamentului pentru testarea deputaților.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram