/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Mai mulți primari cer interzicerea organizării Paștelui Blajinilor în plină pandemie

missing
04 iunie 2020, ora 15:25

Mai mulți primari de orașe pledează adoptarea unei decizii de către Comisia Situații Excepționale a Republicii Moldova care să interzică activitățile religioase în zilele de 7 și 8 iunie, cel puțin în cimitirele din toate orașele, se arată într-un comunicat al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Potrivit acestuia, primarii și-au expus opiniile în cadrul sesiunii de informare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale privind situația epidemiologică la COVID-19 și măsurile de sănătate publică întreprinse la această etapă.

Primarul orașului Drochia Nina Cereteu a întrebat care este logica organizării acestor evenimente în condițiile în care la o săptămână de la Învierea Domnului, atunci când, de obicei, sunt pomeniți răposații, numărul persoanelor infectate nu ajungea la o sută, iar acum este de circa 250.

Numai în ultimele zile în Drochia s-au întors patru mii de oameni special pentru a participa la acest eveniment“, a anunțat Nina Cereteu.

La propunerea Secretarului de Stat ca la nivel local să se ia decizii privind interzicerea desfășurării acestor evenimente de către Comisiile pentru Situații Excepționale teritoriale, primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru a afirmat că asemenea dispoziție trebuie adoptată de către organele centrale ale statului.

Și primarul orașului Sângerei Arcadie Covaliov a menționat că autoritățile locale nu au autonomia necesară pentru a gestiona aceste procese, poliția se subordonează autorităților centrale și anume acestea trebuie să interzică prompt astfel de manifestări în plină perioadă de criză pandemică. „Cine ne asigură că unii dintre preoți nu sunt infectați”, a întrebat primarul de Sângerei.

Primarul orașului Fălești Alexandr Severin a atenționat că mulți locuitori ai orașelor sunt băștinașii altor localități pe care le vor vizita în zilele de 7 și 8 iunie. „Pe de o parte, nu permitem oamenilor să consume alimente și băuturi alături de morminte, pe de altă parte permitem ca pomenile să fie transmise din mână în mână”, a constatat acest paradox Alexandr Severin.

Și primarii orașelor Dondușeni, Râșcani, Briceni, Soroca, Glodeni, etc au pledat pentru intervenția statului în acest caz și interzicerea la nivel național a organizării Paștelui Plajinilor în zilele de 7 și 8 iunie.

Și Ministerul Sănătății susține că rezultatele de după Paştele Blajinilor pot fi unele nefaste pentru cetățeni și întreg sistemul de sănătate.

În acest an, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 7 şi 8 iunie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram