Reprezentanții de la Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Sănătate Publică declară că intenția lor de a interzice Paștele Blajinilor pe timp de pandemie de coronavirus ar fi fost ignorată categoric de Mitropolia Moldovei, care a ales să nu se supună recomandărilor epidemiologilor. Chiar și așa, specialiștii în sănătate afirmă că rămân în continuare pe poziții și îi îndeamnă pe oameni ca de Blajini să stea acasă.
„Nu am fost interpretați corect. Noi, împreună cu colegii din sistem ne-am pronunțat împotrivă. Cu decizii sau fără, dânșii (n.r. Mitropolia Moldovei) erau tentați să facă Blajinii pe 7-8 iunie. Însă atunci când a fost amânată această convocare, a fost făcută din considerentul că o să avem un tren descendent. Noi am rămas pe aceeași poziție, dar biserica nu ne-a auzit”, a declarat șeful ANSP, Nicole Furtună într-o conferință de presă.
Invitată ieri la „Cutia Neagră” de la TV8, și ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu i-a îndemnat pe oameni ca de Blajini, să își pomenească morții acasă.
„Am și eu o persoană dragă care nu mai este alături, dar am să mă abțin să merg la Paștele Balajinilor, la fel o să facă toți cei dragi mie, dat fiind faptul că viața și sănătatea are prioritate. Vin cu un îndemn: noi, cei vii, îi putem pomeni pe cei trecuți în neființă acasă. Stați acasă”, a spus Dumbrăveanu.
Amintim că Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 7 și 8 iunie. Decizia a fost luată la Mitropolia Moldovei, la o întrevedere a reprezentanților bisericii cu șeful statului, Igor Dodon.
Deși Republica Moldova înregistrează un număr în ascendență al cazurilor de infecție cu coronavirus, autoritățile nu au anulat acest eveniment.
Totuși, mai mulți primari au cerut public ca Paștele Blajinilor să fie anulat. Totodată, mai multe fețe bisericești au anunțat că duminică și luni vor oficia slujbe de pomenire în cimitire și i-au îndemnat pe credincioși să stea acasă.




































