Îndreptau terenul, dar au dat peste un vas din secolul trei. Este vorba despre niște cetățeni din satul Cărbuna, raionul Ialoveni, care au descoperit în propria gospodărie fragmentele unei amfore de tip carpo-dacic.
Imediat ce informația despre descoperirea unor resturi ceramice a parvenit la Agenția Națională Arheologică (ANA), a fost întreprinsă o deplasare. Ajunși la fața locului, specialiștii au stabilit că este vorba despre un punct arheologic nou cu urme slabe de locuire din epoca romană, secolul trei după Hristos.

Foto: Facebook/ Agenţia Naţională Arheologică
„Vasul a fost lucrat la roată din pastă fină de culoare cenușie, fiind parțial întregit și reconstituit în desen de noi pe baza fragmentelor recuperate. Recipientul avea corpul de formă ovoidală, gâtul scund cilindric și gura cu buza îngroșată la exterior (diametrul gurii de 13 cm), torție din bandă, cu șănțuire pe latura exterioară și fundul probabil pe suport inelar”, se arată într-un comunicat al ANA.

Foto: Facebook/ Agenţia Naţională Arheologică
Acest vas de la Cărbuna este prima amforă de tip carpo-dacic documentată cert în zona centrală a Republicii Moldova, atestând existența unei locuiri a „dacilor liberi” sau a „carpilor” în secolul trei după Hristos în această zonă geografică.
Analogii apropiate pentru această amforă de la Cărbuna se găsesc în centrul de olărie de la Pruteni și în așezările și necropolele din secolul trei din regiunile est-carpatice ale României, atribuite „culturii carpice” sau „dacilor liberi”.
Alături de resturile acestei amfore cenușii, la Cărbuna s-au mai găsit câteva fragmente de la o amforă romană din pastă zgrunțuroasă de culoare roz-gălbuie, provenind se pare din Heraclea Pontica, binecunoscut centru urban și de producție de pe țărmul sudic al Marii Negre.




































