Șeful statului a anunțat că s-a găsit un consens pentru a vota legea ONG-urilor. Astfel, potrivit lui, cel mai probabil săptămâna viitoare legea va fi adoptată în Parlament și transmisă Președintelui spre promulgare.
„S-a găsit consens pentru modificare unor articole care ar permite să minimizăm riscurile de implicare a forțelor externe în politica internă a R. Moldova. Și dacă aceste amendamente vor fi susținute, atunci legea ONG, cel mai probabil, săptămâna curentă, va fi votată în lectura a doua pentru a fi transmisă Președintelui spre promulgare”, a declarat Dodon după ședința de lucru cu președintele Parlamentului și prim-ministrul Republicii Moldova.
Șeful statului a precizat că pe 10 iunie va fi convocată ședința Biroului Parlamentului care va decide asupra convocării ședințelor plenare pentru joi și vineri.
La 5 iunie, coaliția de guvernare PSRM și PD a decis că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile Uniunii Europene pentru acordarea celei de-a doua tranșă a sprijinului macro-financiar, dar cu unele modificări.
Legea ONG-urilor a devenit mărul discordiei în Parlament. Problemele erau legate de art. 6 aliniat 4, ce se referă la modul în care ONG-urile pot ajuta formațiunile politice: „Organizația necomercială nu poate susține material sau nu poate presta gratuit servicii partidelor politice și organizațiilor social-politice. Organizațiile necomerciale constituite de partidele politice și organizațiile social-politice pot presta gratuit servicii partidelor politice și organizațiilor social-politice în scopul consolidării capacităților organizaționale ale acestora”, dar și de aliniatul 5 din același articol: „În perioada campaniei electorale, organizația necomercială nu poate susține material sau nu poate presta gratuit servicii concurenților electorali sau nu poate face agitație electorală”. PSRM, dar și președintele Igor Dodon au anunțat că nu vor accepta legea în varianta existentă, iar modificările decise la ședința coaliției de guvernare încă nu au fost specificate.
Proiectul de lege nr. 109 cu privire la organizațiile necomerciale a fost înregistrat la Parlament la 3 aprilie 2018. Acesta a fost elaborat de un grup de lucru creat de Ministerul Justiției în 2016, din care au făcut parte și reprezentanți ai societății civile. El a fost supus repetat consultărilor publice de către Ministerul Justiției și a fost îmbunătățit în urma acestora, având și toate avizele necesare. Proiectul a fost și adoptat în prima lectură la 3 mai 2018. La 28 mai 2020, Comisia Juridică, Numiri și Imunități a Parlamentului a propus adoptarea proiectului în lectură finală.




































