Copilul de trei ani din orașul Rezina, care s-ar fi intoxicat cu ciuperci, continuă să se afle în stare extrem de gravă. El se află la terapie intensivă, iar medicii luptă pentru a-l salva. El a fost găsit alături de mama și bunica sa, care nu au mai putut fi salvate.
MAXIM CAZACU, purtător de cuvânt al IMC: „Este inconștient. Urmează o terapie amplă de dezintoxicare. Este grav, dar stabil”.
Medicii sunt optimiști privind șansele lui de supravețuire. Urmează să rămână sub supraveghere în zilele următoare.
ALEX MACOVEI, REPORTER TV8: „Pentru a evita intoxicațiile cu ciuperci, specialiștii ne recomandă să le cumpărăm doar din locuri autorizate, acum ar fi magazinele sau piețele. Și asa pentru că doar aici sunt supuse controlului sanitar și sunt ținute încondiții de igienă”.
Specialiștii în Siguranța alimentară mai recomandă cetățenilor să nu folosească în alimentație decât ciupercile pe care le cunosc foarte bine. Semnele intoxicaţiei pot apărea de la câteva minute de la consum până la 3-6 ore sau chiar mai mult. Dacă apar vărsături, sete sau febră, oamenii sunt îndemnați să sune imediat la 112. Deseori, intoxicația cu ciuperci este fatală, dacă adresarea la medic este tardivă.




































