Se pare că de azi înainte pe străzile capitalei vom vedea mai puține rame de lemn cu afișe teatrale și cinematografice. În locul acestora vor fi amplasate tumbe publicitare. Consilierii municipali au aprobat un proiect în acest sens. Autorii spun că decizia a fost luată la rugămintea șefilor instituțiilor culturale din municipiu.
Consilierii au aprobat trei tipuri de dispozitive pentru afișele teatrale ce vor putea fi amplasate în tot municipiul Chișinău. Este vorba de trei tipuri de tumbă: rotundă, triunghiulară și diedru „Linza”. Fiecare dintre ele va fi amplasată pe străzile și piețele orașului, în dependență de funcționalitatea dispozitivului.
Comisia pentru protecție socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice a venit cu două amendamente:
– să fie anexată lista adreselor exacte, pe care vot fi permise stabilirea mobilei urbane pentru amplasarea afișelor teatrale și cinematografice;
– să fie stipulat că doar agenților economici de profil cultural li se acordă posibilitatea de plasare a modelelor de mobilă urbană și nu tuturor agenților economici.
Acestea au fost aprobate.




































