Pentru prima dată în Strategia Națională de Apărare a României se vorbește direct despre „comportamentul agresiv al Federației Ruse” și despre „acțiunile de militarizare a regiunii Mării Negre și de tip hibrid” desfășurate de Moscova. Klaus Iohannis a trimis în această săptămână documentul la Parlament, urmează dezbaterea și adoptarea acestuia, scrie Europa Liberă.
Cea de-a doua strategie alcătuită de președinte, după cea din 2015, mai cuprinde „atitudinea și acțiunile Federației Ruse, de încălcare a normelor dreptului internațional”, care „generează perpetuarea și extinderea divergențelor cu unele state occidentale și NATO”. Este notat și „potențialul de escaladare a tensiunilor existente în regiune, pe fondul consolidării posturii ofensive și agesivității Federației Ruse din ultimii ani și al perfecționării instrumentarului hibrid pe care î1 utilizează”. De asemenea „Federației Rusă contribuie la deteriorarea stabilității regionale” și își consolidează „propriile capabilități militare ofensive în Marea Neagră ” și crează un „sistem de interdicție regională și restricționare a accesului care să asigure controlul asupra bazinului pontic și contrabalansarea acțiunilor de dezvoltare a capabilităților militare aliate pe flancul estic al NATO”. Toate acestea, precizează Strategia Națională de Apărare „reclamă o postură națională de apărare consolidată” și descurajare Rusiei cu sprijinul aliaților.
Este pentru prima data după cel de-al Doilea Război Mondial când România își asumă programatic, printr-un document public atitudinea față de Rusia. Agresivitatea Federației Ruse este o sintagmă care apare de cel puțin două ori, în vreme ce descrierea peisajului de securitate, sugerează fără dubii că Rusia este percepută ca inamic.
Printre cele 25 de riscuri identificate de specialiștii președintelui se numără și „lipsa de transparență asociată armamentului Federației Ruse staționat în regiunea separatistă transnistreană” în cadrul mai larg al dezechilibrelor din regiunea Balcanilor de Vest și din Ucraina. Capitolul referitor la riscurile la adresa României începe cu cele care vin din interior și care pot duce la erodarea democratică, inclusiv prin faptul că banii statului nu ajung la destinație din cauza unor „acțiuni nelegitime” ale unor „grupuri de interese” și din pricina nivelului crescut al evaziunii fiscal. Riscurile din exterior sunt cumva pe locul doi și este vorba mai ales despre granița de Est a României, unde reducerea șanselor R. Moldova de a se apropia de UE și balansul ei spre Rusia ar putea afecta securitatea țării. În plus, Strategia vorbește de spre „factori” care pot limita capacitatea României de a-și promova interesele în UE și NATO și care pot duce la „alterarea procesului decizional în domenii strategice”.
Topul riscurilor
(1)tentația iliberală
(2) evoluția R. Moldova este un risc „din cauza perspectivei contrabalansării orientării europene cu orientarea pe direcția eurasiatică”.
(3)zona gri a Balcanilor de Vest, pentru că dacă aceste țări nu sunt primite în UE, regiunea va rămâne un teren de luptă pentru marile puteri
(4) absența planurilor multianuale pentru cheltuieli strategice
Topul amenințărilor
La capitolul amenințări, Rusia apare pe locul trei, după (1) tendința adversarilor statali și non-statali de a limita „capacitatea României de a se proteja în fața imixtiunilor ostile”; (2) Criza economicã cauzatä de pandemia de Covid-19, care va afecta economia și „va pune la încercare coeziune transtlantică şi la nivelul UE”; (3) consolidarea potențialului militar in vecinätatea României, inclusiv pe flancul estic, respectiv pe frontiera NATO. Sunt date ca exemplu militarizării Crimeii și în general, a bazinului Mãrii Negre de către Federația Rusä, precum și exercițiilor militate şi consolidarea capabilităților prin intermediul cärora pot fi desfăşurate operațiuni ofensive şi defensive. Toate acestea generează provocări majore la adresa intereselor strategice naționale vizând securizarea frontierelor UE și NATO, dar asigurarea securității energetice şi a stabilitäții în Regiunea Märii Negre.
Topul vulnerabilităților
Printre vulnerabilități menționate în Strategia Națională de Apărare a țării cele mai importante sunt cele care țin de neputința statului de a cheltui banii corect și efficient, incapacitatea de a aplica legile, dar și absența unor legi care ar putea permite unor actori externi să producă dezordine în in interior, dar și nivelul redus la securității cibernetice în domeniul comunicațiilor.
Rusia de la Băsescu la Iohannis
În niciuna din cele două Strategii concepute pe vremea lui Traian Băsescu, președintele care a acuzat Kremlinul că a transformat Marea Neagră în „lac rusesc” nu este descrisă situația atât de clar: în Strategia din 2006, Rusia este amintită doar în două situații, odată în ecuația conflictelor înghețate de la Marea Neagră și a doua oară într-un context vag de cooperare. În Strategia din 2010, lucrurile nu sunt cu mult diferite, este descrisă situația precară de securitate care a permis conflictul dintre Rusia și Georgia în 2008 și sunt menționate beneficiile pentru România ale relației NATO-Rusia.
În precedenta Strategie alcătuită sub primul său mandat, cea din 2015, Klaus Iohannis rămânea timid în privința Rusiei, deși ceva mai tranșant decât Traian Băsescu, fiindcă între timp Rusia a anexat Crimeea, ceea ce a fost prima modificare de graniță făcută cu forța în Europa secolului 21. În acest document, Federația RUsă era „un actor important” din perspectiva faptului că încălcarea normelor internaționale pune în discuție „ordinea internațională”. Apoi, textul se referă la „degradarea relațiilor dintre NATO și Federația Rusă” și la faptul că Moscova își „consolidează statutul de putere în plan regional”.
În tradiția de politică externă a României, adversarii sunt rareori numiți, dacă nu e o situație de război, de aceea nous Strategie Națională de Apărare care urmează să treacă prin Parlament ar putea deschide o nouă perspectivă în filosofia securității țării.
