Arestul fostei membre al consiliului de administrație al Inter RAO, Carina Țurcan, care este acuzată de spionaj în favoarea Moldovei, a fost prelungit la solicitarea organelor de anchetă. Astfel, aceasta se va afla în arest până pe 24 august. Potrivit Interfax, despre acest lucru a informat avocatul ei, șeful asociației pentru drepturile omului „Echipa 29” Ivan Pavlov și confirmat în serviciul de presă al instanței din Moscova.
Ședința privind prelungirea arestării a avut loc în spatele ușilor închise, deoarece materialele de caz sunt secretizat. Apărarea, ca și până acum, consideră reținerea lui Turcan nerezonabilă și ilegală, a spus Pavlov.
Potrivit avocatului, au trecut doi ani de la stabilirea măsurii preventive de arest pentru Carina Țurcan, însă componența documentelor cu care ancheta încearcă să justifice necesitatea ținerii lui Turcan în arest nu s-a schimbat. „Aceleași documente, a căror falsitate este deja evidentă chiar pentru anchetatorul însuși”, a declarat Pavlov.
Țurcan a fost arestată de agenţii FSB pe 15 iunie 2019 și este învinuită de spionaj. Angajaţii companiei „Inter RAO” sunt martori în acest dosar penal. Femeia neagă acuzațiile și spune că nu cunoaște niciun reprezentant al serviciilor secrete străine și nu a văzut niciodată documentul despre care vorbesc autoritățile ruse privind piața energetică.
Corina Țurcan afirmă că dosarul său a fost deschis la comandă, pentru a fi înlăturată de la conducerea companiei „Inter RAO”, în capitalul social al căreia deține 0,0354%.
Tass.ru mai scrie că femeia a renunțat la cetățenia R. Moldova și deține cetățenia României și pe cea a Federației Ruse.




































