/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Și-a văzut moartea cu ochii. Un bărbat, care s-a tratat de Covid-19 a povestit prin ce chinuri a trecut

11 iunie 2020, ora 15:19

Deși îmbolnăvirea cu Covid-19 este mai comună în rândul persoanelor care au o vârstă înaintată, totuși, și alte categorii de oameni sunt cei care pot contracta virusul, fapt confirmat în cazul unui bărbat, în vârsta de 37 de ani care acum circa trei săptămâni a aflat că a fost diagnosticată cu Covid-19. Aceasta a povestit prin ce chinuri a trecut cât timp a fost internat în Terapie Intensivă din cadrul Spitalului „Timofei Moșneaga”.

La data de 23 mai, acesta a fost diagnosticat cu coronavirus și internat într-un spital din capitală. Acum o săptămână, stare pacientului s-a agravat și a fost transferta la Spitalul „Timofei Moșneaga” cu formă gravă a covidului și pneumonie bilaterală virală.

Spre seară, când mă simțeam rău, probabil din cauza insuficienței de oxigen, am început să tremur, să îmi fie frică. Asta a fost cel mai strașnic, prima noapte petrecută în reanimare. Atunci medicii mi-au explicat: fie noi te intubăm (vizavi era un pacient intubat. Mai bine ar fi să nu vezi așa ceva, cu atât mai mult să simți asta), fie te conectăm la mască de respirație artificială”, a povestit bărbatul.

După mai multe zile de recuperare, bărbatul s-a vindecat, însă mai rămâne internat în spital, fiind sub supraveghere medicilor. Pacientul povestește că practic și-a văzut moartea cu ochii.

„Totul este destul de serios. În reanimare, din 13 pacienți, opt erau de vârsta mea, adincă între 30 și 40 de ani. Asta nu e 60 sau 70 de ani, cum spuneau anterior. Să privești moartea la 37 de ani, având doi copii, este strașnic. În orice moment, pacientul poate să-și piardă viața, nu contează ce vârstă are, indiferent de bunăstarea lui”, mai mărturisește pacientul.

Aflarea la distanța de cei doi copii ai săi și soția a fost încă un moment dificil prin care a trecut bărbatul.

„A fost o perioadă dificilă pentru ei, nu stiiau ce se întâmplă cu mine. Abia luni seara mi s-a făcut mai bine. Personalul din reanimare mi-au oferit un telefon mobil și atunci i-am sunat. Când mi-au auzit vocea pentru ei a fost un moment foarte emoționant”, spune pacientul.

Emoționant, bărbat le mulțumește medicilor care i-au salvat viața.

„Vreau să le mulțumesc medicilor, asistentelor medicale, ma închin în fața dumnevoastră. Ei sunt atât de obosiți. În fiecare zi când vezi ochii obosiți a lucrătorilor medicali care devin tot mai triști, ți se face frică că mâine – poimâne nu va avea cine să lucreze. Nu știu cum să-mi exprim recunoștința pentru faptul că mi-au dat șansa la încă o viață”, povestește bărbatul.

Unul din pacienții, care s-a tratat de COVID – 19 a decis să povestească prin ce chinuri a trecut.
Stimați cetățeni, vă…

Publicată de IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” pe Joi, 11 iunie 2020

Până azi, în Republica Moldova au fost înregistrate 10321 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 1060 în regiunea transnistriană.

339 de pacienți sunt în stare gravă, dintre care 23 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată. Alți 779 sunt în stare de gravitate medie și satisfăcătoare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram