Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

Franţa îşi va redeschide treptat frontierele externe Schengen cu începere de la 1 iulie

Foto: REUTERS
13 iunie 2020, ora 10:30

Franţa “va proceda la o deschidere treptată a frontierelor sale externe Schengen cu începere de la 1 iulie”, au anunţat vineri miniştrii de externe, Jean-Yves Le Drian, şi de interne, Christophe Castaner, într-un comunicat comun, transmite agerpres.ro.

Decizia a fost luată în conformitate cu recomandările Comisiei Europene prezentate joi şi “această deschidere se va efectua progresiv şi diferenţiat potrivit situaţiei sanitare din diferitele ţări terţe şi conform modalităţilor care vor fi stabilite la nivel european până la acea dată”, au precizat ei.

Studenţii internaţionali vor fi autorizaţi să vină în Franţa, indiferent de ţara lor de origine, iar modalităţile lor de primire vor fi favorizate. Cererile lor de vize şi permise de şedere vor fi tratate cu prioritate.

În ce priveşte frontierele interne europene, cei doi miniştri au confirmat că Franţa va ridica la 15 iunie, orele 00.00, toate restricţiile de circulaţie introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Persoanele provenind din spaţiul european (statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Andorra, Elveţia, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino şi Vatican) vor putea să intre pe teritoriul Franţei fără restricţii, cu excepţia Spaniei şi Regatului Unit.

Aceste două ţări aplicând restricţii, Franţa va continua să aplice reciprocitatea.

Spania a ales să menţină până la 21 iunie restricţiile de circulaţie, precum şi o carantină de 14 zile pentru pasagerii aerieni provenind din Europa, prin urmare pasagerii aerieni care vin din Spania vor fi la rândul lor invitaţi, până la 21 iunie, să intre în carantină 14 zile.

Pasagerii provenind din Regatul Unit nu vor mai face obiectul unei restricţii de intrare în Franţa cu începere de la 15 iunie, dar, “până la noi ordine”, vor fi invitaţi să stea în carantină 14 zile.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente