/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Regatul Unit: Aniversarea oficială a reginei Elisabeta a fost marcată printr-un ceremonial militar restrâns

missing
13 iunie 2020, ora 16:34

Cea dea 94-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o versiune redusă a ceremonialului militar tradiţional “Trooping the Colour” (defilarea drapelului) la castelul regal Windsor, nu în centrul Londrei, cu mii de oameni în public, ca de obicei, relatează agerpres.ro.

Gărzile Galeze, în ţinuta de paradă cu tunici roşii şi căciuli din blană neagră, au defilat şi au prezentat onorul păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus.

Regina şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, deoarece vârsta înaintată îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la COVID-19, epidemia în urma căreia au decedat până acum peste 41.000 de britanici. Prinţul nu a asistat la parada de sâmbătă, transmisă în direct de BBC.

Data reală de naştere a reginei este 21 aprilie, dar este aniversată oficial, conform tradiţiei, în a doua sâmbătă din iunie. Ceremonia nu a mai avut loc la Windsor din 1895, când a fost onorată regina Victoria, stră-străbunica actualei suverane.

Ceremonialul Trooping the Colour datează din secolul al 18-lea şi are loc de obicei pe terenul de paradă al Gărzilor Călare din apropierea palatului Buckingham, reşedinţa londoneză a reginei. Denumirea se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram