Banii din bugetul municipalității de anul acesta, destinați pentru construcția havuzurilor, ar putea fi redirecționați pentru curățarea gurilor de canalizare. Primarul Ion Ceban a venit cu această propunere la ședința operativă a Primăriei.
„Am cerut să fie examinată această posibilitate din punct de vedere legal și în cât timp am putea reuși acest lucru”
Ceban a mai spus că ieri, în Chișinău au căzut precipitații de 27 l/m2. Asta în timp ce rețelele pluviale pot face față unei cantități de 17 l/m2.
„Totodată, în perioada până găsim soluții, am rugat să fie anunțate coduri galbene sau portocalii de ploi, la nivel local, astfel ca cetățenii să nu iasă la drum cu mașinile, dacă nu au o urgență, iar acele locuri cu risc sporit de inundații să fie ocolite”, a mai menționat Ion Ceban.
La începutul acestei luni, viceprimarul Victor Chironda a semnat o dispoziție potrivit căreia și colectoarele pluviale vor fi curățate. Lucrările vor fi efectuate de Regia „Exdrupo”.




































