O serie de încălcări au fost depistate de specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în urma unor controale inopinate, întreprinse în piețele aglomerate din capitală. Aceștia au constatat că nu sunt respectate toate măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului de tip nou.
Specialiștii au remarcat că atât vizitatorii piețelor, cât și comercianții poartă necorespunzător echipamentul de protecție, iar distanța socială nu este respectată mereu. „Toți trebuie să poarte mănuși, iar masca trebuie să acopere complet nasul și gura”, a menționat Oleg Liscenco, directorul general adjunct al ANSA.
Inspectorii au mai remarcat că nu toți operatorii economici care activează pe teritoriul piețelor cunosc instrucțiunile de protecție împotriva pandemiei, nu petrec termometria angajaților și evidența lor de sănătate. La fel, s-au depistat probleme la capitolul termometrie la intrarea în piețe.
Totuși, Ion Toma, șeful adjunct al Direcției teritoriale pentru siguranța alimentelor a remarcat și îmbunătățiri la nivel de organizare a activităților pe teritoriul piețelor agroalimentare.
„Sunt bine reglementate accesul transportului pe teritoriul pieței, amplasarea mijloacelor de dezinfecție în locuri vizibile și în cantități suficiente pentru vizitatori, aplicarea periodică a măsurilor de dezinfecție a spațiilor comerciale, aranjarea geamurilor de protecție și delimitarea spațiului de comunicare dintre vânzători și vizitatori”, a mai spus Ion Toma.
Piețele din Chișinău sunt deschise din data de 1 iunie.




































