În contextul pandemiei de coronavirus, angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP, verifică transportul de călători, în special, cel de pe cursele naționale. În acest weekend, polițiștii au întocmit 13 procese verbale pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie.
În comunicatul emis, responsabilii din Poliție susțin că în acest weekend au împărțit 13 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.
Responsabilii din Poliție mai spun că acțiunile au scopul de a monitoriza respectarea normelor de sănătate publică pe timp de pandemie, dar și starea tehnică a transportului și siguranța în care sunt transportați pasagerii.
În acest context, Inspectoratul General al Poliției recomandă cetățenilor să evite călătoriile, dacă nu sunt strict necesare, iar în cazul necesităților stringente să se deplaseze cu respectarea normelor de sănătate publică.




































