Andrei Năstase a venit cu o reacție la înregistrarea audio în care două persoane, despre care se presupune că ar fi Igor Dodon și primarul capitalei, Ion Ceban, discută despre anularea alegerilor locale din 2018, câștigate de liderul Platformei DA, dar anulate printr-o decizie de judecată. Năstase spune că înregistrarea „demonstrează că rezultatele alegerilor au fost anulate prin decizia comună a lui Plahotniuc și Dodon.
„Trebuie să constatăm că instituțiile statului sunt extrem de vulnerabile, constatăm că instituția prezidențial, în mandatul actualului președinte, este vulnerabilă. Un stat unde președintelui îi sunt înregistrate convorbirile telefonice, nu mai e un stat de drept”, a declarat Andrei Năstase într-un briefing de presă.
Potrivit președintelui Platformei DA, presupusa convorbire dintre cei doi „arată că toate resursele acelui regim (n.r. Plahotniuc) s-au pus în mișcare pentru „dezumfla”.
„Iată dovada că cel mai mare inamic al lui Dodon și Plahotniuc am fost eu, iar mandatul de primar le-ar fi aruncat planurile peste cap. Cu ajutorul dezinformării, Plahotniuc și Dodon nu au făcut decât să mă linșeze programatic, având speranța că vor decisiv și de această dată deznodământul alegerilor prezidențiale”, a menționat politicianul.
În opinia lui Andrei Năstase, în prezent, asistăm cu toții la o reglare de conturi între două „clanuri”.
„Clanul lui Dodon și ce a mai rămas din al lui Plahotniuc, se luptă pentru a tranzacționa puterea”, a spus Năstase.
Președintele Platformei Da i-a adresat un mesaj procurorului general, Alexandru Stoianoglo, căruia i-a cerut public să îi investigheze penal pe Dodon și Ceban.
„De câte astfel de dovezi mai aveți nevoie pentru a înțelege gravitatea inacțiunii PG în spețele care il vizează pe Igor Dodon? De ce ați hotărât să contribuiți la degradaeea încrederii oamenilor în instituțiile statului? Vă cer și vă încurajez să vă faceți treaba pentru că dreptatea nu e un moft, ci o urgență majoră. Cer investigarea penală a lui Dodon, Plahotniuc, Ceban și a tuturor complicilor, inclusiv a judecătorilor implicați în crima pusă la cale de ei”, a declarat Andrei Năstase.
Năstase a mai subliniat că Guvernului condus de Ion Chicu trebuie să plece, iar cu această ocazie a îndemnat PAS să se expună pe marginea subiectului moțiunii propus de Platforma DA. De asemenea, politicianul a reiterat că va participa la prezidențialele din toamnă și că e convins că îl va învinge pe Igor Dodon.




































