Directorul-adjunct al Centrului Național Anticorupție, Lidia Chireoglo, și-a dat demisia. Cererea de demisie a ajuns azi la Parlament, informează deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Potrivit lui, Comisia juridică a introdus în agenda sa un proiect de hotărâre prin care se ia act de această cerere.
Lidia Chireoglo a fost desemnată în funcția de vice-director al CNA în aprilie 2018. Anterior, ea a ocupat funcția de ofițer superior de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție.
Potrivit declarației de avere, în anul 2019 Chireoglo a declarat un salariu de 286.722 de lei din activitatea de la CNA. Soțul său a ridicat un salariu de 85.322 de lei, de la SRL „Cargocentru”. Alte 11.700 de lei au fost obținute în bugetul familiei din donații la zilele de naștere. De asemenea, au câștigat și 146 de mii de lei din vânzarea unui automobil.
În 2019, familia Chireoglo și-a cumpărat o casă de locuit de 98 metri pătrați, un garaj de 28 de metri pătrați, două imobile de 20 și respectiv 14 metri pătrați, plus un teren de șase ari – toate prin același contract de vânzare și cumpărare în valoare de 15 mii de euro.
Familia mai deține un teren de 0,069 ha, al cărui valoare declarată este de 84.999 de lei. Soții Chireoglo au în posesie un automobil: Volkswagen Touran, fabricat în 2005, al cărui valoare declarată este de 4.500 de euro.




































