O adolescentă, care urmează să nască în curând, trece printr-o adevărată dramă. Visul ei de a avea o familie împlinită s-a năruit într-o clipită, după ce iubitul ei, în vârstă de 25 de ani, a murit subit, în timpul unui meci de fotbal. Când era să împlinească majoratul, cei doi urmau să se căsătorească. Acum însă fata încearcă să supraviețuiască. Zeci de oameni, care au aflat despre această tragedie, i-au întins o mână de ajutor.
IRINA FELEA, minoră: „Vroiam să cumpărăm o casă, a noastră, să creștem copilașul”.
Până nu demult, Irina își imagina că va avea o nuntă de vis. Aştepta să facă 18 ani, pentru a putea deveni oficial soția lui Dumitru. Fata a renunţat la multe de dragul relaţiei cu tatăl copilului său. S-a certat şi cu părinții, iar acum, unicul ei sprijin este familia iubitului.
SVETLANA COȚAGA, mama tânărului: „S-a dus la fotbal, au spus că i-a crăpat inima, a murit pe loc. Am luat-o la mine, cum să o las singură? Ea este în locul lui Dima, deja ea este copilul meu și nepoțica, nepoțelul, ce va fi. Tare s-a bucurat când a aflat că va fi tată. A fost bine la ei în familie, dar mai departe nu a mers”.
Irina va aduce pe lume o fetiță care nu-şi va cunoaşte niciodată tatăl. În schimb, îi va purta numele.
„Am vrut să o numim Sveta, dar după ce a decedat am decis să-i pun numele Dumitrița, în cinstea lui Dumitru”.
Tragedia a sensibilizat întregul sat. Oamenii au început să adune bani, pentru a-i cumpăra o casă viitoarei mămici. Unchiul băiatului, care de curând a devenit tutorele minorei, este deja în căutarea unei locuinţe.
MIHAIL COȚAGA, unchiul tânărului: „Căutăm case care să coste atât cât avem și cât au adunat oamenii. Această casă este una din două care ne convin, în această parte a satului”.
Unii săteni au donat jucării, produse igienice, haine și chiar mobilă. S-a adunat şi o parte din suma necesară pentru a cumpăra casa, dar mai e nevoie de bani.
„Ei îi trebuie un ajutor să-și poată cumpăra un ungheraș al ei. 00:45 MUSCA 02:00 E un copil de 17 ani, e tânără, ce să facă ea? Tata și mama ei…”
„Eu i-am promis pentru că acum nu am bani, dar dacă o să primesc pensia în luna iulie o să-i dau 500 de lei. Noi vrem să o susținem, să o ajutăm cu ce putem”.
Cei care îşi doresc să o ajute pe Irina și copilul ei care urmează să vină pe lume, o pot face chiar şi de la distanţă. Pentru mai multe detalii, apelaţi la numărul de telefon: 068367969.



































