Cel puțin 20 de soldați indieni au murit în urma unei confruntări cu forțele chineze în regiunea Kashmir, o zonă în jurul căreia există o veche dispută între China și India. Este pentru prima oară în ultimii 45 de ani când incidentele din zonă au luat o astfel de turnură, relatează BBC.
Armata indiană a anunțat, inițial, că trei dintre soldații săi au fost uciși după ce a confirmat că ambele părți au suferit victime. Mai târziu, în timpul zilei de marți, oficialii indieni au precizat că mai mulți soldați în stare critică au murit din cauza rănilor, scrie Digi24.ro.
Ministrul de Externe indian a acuzat China că a încălcat un acord stabilit în urmă cu o săptămână în ce privește granița de control din Valea Galwan. Conform comunicatului Indiei, „o confruntare violentă a avut loc după ce partea chineză a încercat să schimbe starea de fapt din regiune în mod unilateral”.
La rândul său, ministrul de Externe chinez spune că indienii au trecut granița de două ori luni, că au „provocat și atacat personalul chinez din zonă, fapt ce a dus la o confruntare fizică dintre forțele celor două părți”.
Presa locală din India a scris că soldații ar fi fost „uciși în bătaie”, însă armata nu a confirmat acest lucru.




















