/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

Sandu, după ce Platon a spus că-i va solicita o întâlnire: „Nu am de ce să mă întâlnesc cu corupți”

missing
17 iunie 2020, ora 22:35

Președinta PAS, Maia Sandu, a menționat că nu are de gând să se întâlnească că controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. În opinia lui Sandu, Platon este folosit de președintele Igor Dodon în lupta sa cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, dar și împotriva opoziției.

„Eu nu am de ce să mă întâlnesc cu corupți. Nu m-am întâlnit cu Plahorniuc, nu m-am întâlnit cu Șor niciodată și nu am de ce să mă întâlnesc și cu el. Întrebarea mea este la Procuratura Generală”, a menționat Maia Sandu în emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

În opinia ei, Veaceslav Platon este folosit de Dodon așa cum a fost folosit Ilan Șor de către Plahotniuc.

„Dodon se teme de Plahotniuc sau nu reușește în lupta împotriva lui Plahotniuc pentru că nu a vrut să construiască o justiției independentă și de aceea a ajuns cu o justiție slabă și acum l-a găsit pe Platon să-l folosească în calitate de instrument pentru a lupta cu Plahotniuc și, într-un fel, să mai dea și în opoziție. Așa cum făcea Plahotniuc cu Șor când l-a folosit să ne hărțuiască pe noi, am observat aceeași tactică și la Platon”, a precizat politiciana.

În opinia ei, o dovadă în acest sens ar fi că Platon nu atacă în niciun fel președintele. „N-a zis absolut nimic despre banii pe care Plahotniuc i-a plătit lui Dodon, chiar dacă sunt probe”, a adăugat lidera PAS.

Amintim că în emisiunea de luni „Politica Nataliei Morari”, controversatul om de afaceri, care a ieșit recent din închisoare, a declarat că le va solicita întrevederi mai multor politicieni, inclusiv Maiei Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram