Legea privind acordarea cetățeniei prin investiție abrogată de Parlamentul R. Moldovei. O decizie în acest sens a fost luată în ședința din 18 iunie. 80 de deputați au susținut adoptarea proiectului în lectura a doua, lectură finală.
Proiectul de lege a fost prezentat de deputatul PDM, Alexandru Jizdan, care a precizat că Comisia Securitate a examinat și a acceptat cu unanimitate toate obiecțiile și propunerile asupra prezentului proiect. Totodată, el a precizat că cererile depuse până la aprobarea prezentei legi vor fi examinate în modul stabilit de Guvern.
Prezenta lege va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2020, odată cu expirarea termenului moratoriului privind acordarea cetățeniei instituit de Parlament.
În februarie 2020, Parlamentul a aprobat un proiectul de lege care prevede aplicarea unui moratoriu asupra Programului de acordare a cetățeniei prin investiții până la 1 septembrie 2020. Acesta fiind al doilea moratoriu la care a fost supus programul, primul expirând la 24 februarie 2020.
Legea de acordare a cetățeniei prin investiții a provocat critici dure din partea experților, care și-au exprimat bănuiala că în acest mod este creată o portiță pentru cei implicați în furtul miliardului pentru a legaliza banii furați.



















