Automobilele parcate neregulamentar nu vor mai fi ridicate de către întreprinderea de stat „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne”, dar de către companii private. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat la ședința de ieri a Guvernului.
În nota informativă a proiectului se arată că până în prezent întreprinderea de stat „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” nu dispune de capacitatea de a presta serviciile încredințate, astfel oamenii legii întâmpină obstacole în aplicarea amenzilor. Mai mult, întreprinderea de stat nu are acoperire legală pentru realizarea activității date.
Astfel, întreprinderii de Stat „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” nu va mai fi unicul agent economic cu drept de a presta atare servicii. Acest segment de activitate va fi atribuit agenților economici selectați prin concurs public de către Inspectoratul General de Poliție.
Contractele vor fi semnate pentru perioade de până la cinci ani.




































