Peste 20 de soldați din Unitatea Militară de la Bălți sunt infectați cu coronavirus. Despre acest lucru a anunțat într-o înregistrare video, pe Facebook, ministrul Apărării, Alexandru Pânzari.
Alexandru Pânzari a fost așteptat azi în Parlament la audieri despre subiectul celor 75 de militari moldoveni trimiși la Moscova, în plină pandemie. Ministrul Apărării nu a putut ajunge în fața deputaților, deoarece, spune el, era în drum spre capitala de nord a țării când a aflat că este chemat la audieri.
„La momentul în care am fost chemat, eram deja în drum spre Bălți, la Unitatea Militară din Bălți, pentru că aici avem peste 20 de infectați cu Covid. Am venit în inspecție, pentru a verifica care este cauza că avem aici peste 20 de militari infectați”, a spus Pânzari.
Cât despre cei 75 de militari trimiși la Moscova, Alexandru Pânzari dă asigurări că sunt bine.
„Zilnic vorbesc de 3 ori cu superiorul care îmi raportează că în in fiecare zi militarii sun testați la Covid, de 3 ori pe zi li se verifică temperatura, locuiesc în cazarmă câte 2 în odaie și sunt încrezători că se întorc sănătoși”, a subliniat ministrul.
Pânzari mai spune că va merge în plenul Parlamentului pentru a răspunde la întrebările deputaților.
„Respect decizia deputaților, mă voi conforma”, a mai spus Alexandru Pânzari.




































