Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1402: Atacuri de Crăciun, RO-Alert și tensiune la Kupiansk. Putin refuză planul, iar Zelenski are un anunț

Sindicatele, împotrivă ca în caz de situații excepționale, medicii să fie detașați la muncă fără acordul lor în scris

missing
18 iunie 2020, ora 15:12

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) se exprimă împotriva adoptării proiectului de lege pentru modificarea Codului muncii care are drept scop detașarea a salariaților (personalului din instituţiile medico-sanitare etc.), precum și rechemarea acestora din concediul de odihnă anual, în perioada situațiilor excepționale legate de declararea stării de urgență, de asediu și de război sau declararea stării de urgență în sănătate publică. Un aviz în acest sens a fost expediat în adresa ministrei Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu. 

„Considerăm că asigurarea condițiilor de securitate și sănătate la locul de muncă, dar și aplicarea stimulărilor (compensaţiilor) pentru salariații care se află pe prima linie în depășirea situațiilor de criză, constituie soluția cea mai eficientă pentru motivarea acestora să accepte atât propunerea angajatorului de detașare, cât și cea de rechemare din concediul de odihnă anual”, se arată în aviz.

Indignarea sindicaliștilor vine în contextul în care propunerile de completare a Codului muncii au scopul de a stabili angajatorilor, dreptul de a dispune detașarea salariaților, cât și rechemarea acestora din concediul de odihnă anual, fără acordul scris al salariaților.

Potrivit lor, stabilirea unor asemenea drepturi pentru angajatori, ar constitui o contradicție cu principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă Sau, potrivit Codului muncii, principiile precum: libertatea muncii, incluzând dreptul la munca liber aleasă sau acceptată; asigurarea dreptului fiecărui salariat la odihnă, inclusiv la reglementarea timpului de muncă, la acordarea concediului anual de odihnă; reies din normele dreptului internațional și din cele ale Constituției Republicii Moldova, iar excepții privind respectarea acestor elemente fundamentale ale reglementării raporturilor de muncă, nu sunt admise.

De asemenea, stabilirea dreptului angajatorului de a dispune detașarea sau rechemarea salariaților din concediul de odihnă anual, fără acordul scris al acestora, constituie o contradicţie cu Costituția Republicii Moldova, dar şi cu Codul muncii. Suplimentar, este de menționat, că propunerile de completare a Codului muncii, din proiectul de Lege, sunt incompatibile și cu prevederile Codului muncii, potrivit cărora munca forțată (obligatorie) este interzisă, se arată într-un comunicat al CNSM.

Pe lângă faptul că propunerile din proiectul de Lege avizat vin în contradicție cu prevederile sus-menționate ale Codului muncii, acestea mai creează circumstanțe pentru eventuale abuzuri din partea angajatorilor și chiar a unor acte de corupție. Or, angajatorul, la discreția proprie poate dispune detașarea sau rechemarea din concediul de odihnă a unor salariați în favoarea altora, se mai arată în comunicat.

„Codul muncii reglementează deja, posibilitatea rechemării salariatului din Concediul de odihnă anual, condiția fiind doar obținerea consimțământului scris al acestuia. Prin urmare, legislația națională reglementează mecanismul de rechemare a salariatului din concediul de odihnă anual, fapt care ne permite să constatăm inexistența unui vid, în acest sens”, subliniază sindicaliștii.

Aici puteți vedea avizul CNSM cu referire la proiectul hotărârii Guvernului.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.