Șeful statului susține că mai multe persoane implicate în investigarea dosarelor de rezonanță au primit pază de stat. Inclusiv, potrivit lui, au fost amenințat și judecătorii de la Curtea de Apel care au examinat recursul avocatului lui Plahotniuc privind mandatul de arest pe numele fostului lider democrat.
„Noi avem de-a face cu bandiții. Eu nu glumesc, aceștia sunt bandiți adevărați. Când îi strângi la perete încep presiunile și amenințările, inclusiv cu viața. Noi am avut mesaje foarte clar din partea judecătorilor și procurorilor acum cu cazul lui Plahotniuc la Curtea de Apel. Știți că de patru ori a fost amânat. Plahoniuc a provocat spâșkă de covid la câteva judecătorii. Eu nu vreau să învinuiesc pe nimeni, dar unii judecători pur și simplu se temeau”, afirmă Dodon.
Astfel, potrivit lui, conducerea statului a decis să asigure pază la persoanele implicate în investigarea dosarelor de rezonanță. Totuși, acesta nu a menționat cine sau câte persoane sunt.
„În situația aceasta noi, conducerea statului, ce trebuie să facem? E clar, trebuie să-i prindem și să-i punem la punct și de altă parte trebuie să le asigurăm paza acestor persoane implicate. De aceea am și luat decizia ca SPPS, instituțiile de stat care sunt abilitate cu aceste drepturi să acorde suport, pază dacă este necesar, pentru persoanele cinstite, demne care sunt implicate în investigarea acestor dosare de rezonanță, de interes național. Eu nu o să vin cu detalii cui și ce pază i-a fost oferită, dar astfel de decizii deja au fost luate”, a declarat Dodon.
Acesta a menționat că a venit și cu o inițiativă legislativă în acest sens prin care la necesitate statul să poateă acorda pază „să implicăm nu doar SPPS, dar și MAI și alte structuri”.
Totodată, el propune crearea unei instanțe specializată din judecători care se ocupă doar de cazurile de importanță națională.
„Alegem cei mai buni judecători și punem să se ocupe doar de aceste cazuri. Este așa idee și ne propunem să o implementăm. Stimați angajați din domeniul justiției, vreau să vă asigur că statul va face tot posibilul ca să vă protejeze. Nu vă temeți de nimeni, nici de Miami, nici de Diaspora cum îi spun unii sau doctorul, așa cum îi spun unii lui Plahotniuc”, a mai declarat Dodon.




































