Urmărire ca în filme pe străzile orașului Bălți! Aseară, un tânăr de 29 de ani a pus pe jar inspectorii de patrulare. Bărbatul a condus haotic un Volkswagen și a ignorat somațiile polițiștilor de a opri. După ce a accelerat minute bune, cu poliția pe urme, șoferul a lovit o mașină a Inspectoratului Național de Securitate Publică și a oprit abia după ce s-a izbit de o piatră.
Incidentul s-a produs joi, în jurul orei 18:00. Poliția a fost alertată de angajații unei stații PECO de la Bălți, care l-au văzut pe tânăr consumând alcool.
Inspectorii de patrulare l-au surprins conducând fără a ține cont de regulile de circulație și l-au somat să oprească.
Pentru că șoferul a refuzat, ofițerii de patrulare au continuat să îl urmărească. Bărbatul a oprit abia după ce a lovit o mașină a poliției, a depășit un alt echipaj de serviciu și s-a izbit violent cu mașina de o piatră. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Conducătorul auto a refuzat să coboare din mașină și a manifestat un comportament violent, așa că polițiștii au fost nevoiți să îl scoată cu forța din automobil și să îl încătușeze.
Tânărul a refuzat să îi fie făcut testul alcoolscopic și să îi fie prelevate probe biologice. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru ameninţarea sau violenţa săvârșită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească, dar și pentru refuzul recoltării probelor biologice.




































